Nastere prin operatie cezariana la Spitalul Odobescu din Timisoara cu domnul doctor Grigoras Dorin

Sunt Daniela, am 32 de ani, din Drobeta Turnu si am nascut la Timisoara, Spitalul Odobescu cu Dr.Grigoras Dorin, in urma cu 11 luni. Doamne, ca parca totul a fost ieri.

Era o dimineata de aprilie, cea mai frumoasa din viata mea. Cu o zi inainte am stabilit totul cu domnul doctor, deci stiam ce ma asteapta, asa credeam eu.

Niste asistente foarte dragute m-au ajutat sa imi iau camasa pe mine, mi-au cerut un costumas pentru buburuza si un pampers. Am intrat in sala de nasteri chicotind. Teama mea cea mai mare era de acul de la epidurala, dar a trecut si asta, nici nu am simtit cand l-a bagat.

Dupa ce m-au intins pe masa si au tras acea perdea in fata mea, a inceput cosmarul. Am uitat sa va spun ca sunt claustrofoba. Cum am vazut acea perdea, am avut impresia ca nu mai pot respira si o sa mor, tipam si urlam din toate puterile sa ma adoarma ca mi-e frica, nu am aer si o sa mor. E de-a plansul, deloc de-a rasul caci nu am recunoscut nici doctorul. Am facut un atac de panica.

Eu toata sarcina am stat in pat si in spital, deci eram obisnuita cu tot ce tinea de acest lucru. Mai suferisem cateva interventii de-a lungul timpului, chiar in timpul sarcinii mi s-a legat colul.

Nu ar fi trebuit sa ma sperie nimic. M-am uitat in sus pe tavan, erau muuulte oglinzi si am vazut tot ce facea doctorul, era plin de sange si vedeam cum trage cu ceva dintr-o parte in cealalta a burtii. Am inchis ochii si in cateva secunde (asa cred eu ca secunde) am auzit un ceva si imediat am simtit o mogaldeata pe pieptul meu.

Era asa neagra, vanata si chiraia, am pupat-o, apoi m-am intors cu capul intr-o parte si vedeam undeva pe o masa cum 3 femei o stergeau o carpa alba si ea plangea, si eu plangeam si nu mai stiu nimic pana am auzit vocea sotului zicandu-mi ca e langa mine sa ma linistesc.

Eu nu-mi amintesc, dar sotul imi spune ca plangeam si intrebam: unde e fata mea?

Cred ca dupa ce m-au pus in pat am atipit vreun pic, caci cand m-am trezit nu puteam sa ma misc deloc de dureri. Cum incercam sa misc chiar si un deget ma dureau umerii, muschii de la spate, nici eu nu stiu ce ma durea dar era ingrozitor, si daca respiram mai adanc ma zvacnea in dreptul umerilor.

Si aici a inceput groaza, credeam in mintea mea ca mi-au atins vreun nerv pe coloana si aia sunt, asa o sa raman toata viata, tintita la pat si cu dureri insuportabile.

A venit doamna Ardelean, Asistenta Sefa si Anestezista in acelasi timp, nu intelegea ce am si parea ca nu crede ca am asemenea dureri. Mi-au administrat tot felul de calmante dar nimic. Pe burta aveam niste saculeti cu greutati, imi spunea sotul, ca eu nici capul nu puteam sa il invart.

Asistenta de la copii nu imi mai aducea buburuza sa o vedem si noi. In mintea mea se legau toate, durerea de umeri, panica din sala de nasteri, fata nu mi-o aduceau, clar aveam vreo problema grava.

Singurul lucru ce mi-l doream era sa nu mor inainte sa imi cunosc fetita si sa o simt langa mine, sa ii bag sanul in gura, sa traiesc si eu pentru cateva momente acel sentiment de mama. Si plangeam, plangeam, sotul incerca sa ma linisteasca, asistentele erau numai langa mine, iar pe mine nu ma lasau durerile deloc.

Cand dintr-o data am auzit pe hol un planset de copil, si am stiut ca e sufletelul meu al mic. Doamne cat era de frumoasa. A luat-o tati in brate si a tacut, nu am mai scos un sunet.

Apoi mi-a pus-o mie in brate, intinsa langa mine. Doamne, daca ar exista cuvinte sa pot descrie ce am simtit si cat era de frumoasa si de mititica. Era perfecta perfecta.

Inainte sa nasc imi era frica ca poate nu o sa imi placa din prima, ca poate o sa fie urata la nastere, ca poate poate …vazusem atatea poze cu copii nou nascuti asa urati, erau vineti cu coji albe pe fata, ba rosii, ba mai stiu eu cum erau, cert era ca imi era teama ca nu o sa imi placa de copilul meu.

Acum stiu ca oricum ar arata un copil, pentru mama lui e cel mai frumos si cel mai perfect. Din acel moment am uitat de teama de a muri, imi era teama ca nu ma pot face bine sa am grija de copilasul meu.

As fi vrut sa o tin mai mult langa mine, sa o pup, sa o simt dar asistentele mi-au luat-o imediat, pentru ca eu aveam nu se stia ce, de nu puteam sa respir de dureri. A venit si domnul doctor la mine, cand m-a apasat pe burta, am realizat ca doare si acolo, nu numai muschii.

Am chemat o infirmiera sa ma ajute sa cobor din pat, ceea ce am si facut, nu am reusit din prima dar am reusit sa fac si cativa pasi. Pana seara m-au si mutat intr-un salon normal cu alte 3 mamici.

Pana la salonul respectiv eu am mers pe picioarele mele. Intr-o mana duceam punga de la sonda si cu cealalta ma sprijineam de bratul infirmierei. A urmat o noapte grea, cu dureri cumplite, pe sot nu-l lasau sa intre sa stea cu mine (avea voie decat la orele de vizita sa intre in spital), fetita nu mi-au mai adus-o, a fost cea mai lunga si grea noapte din viata mea.

Pana dimineata eu am exersat, ma dadeam jos din pat, apoi ma puneam la loc, ca in momentul in care doctorul vine la vizita sa vada ca eu sunt bine si sa imi aduca fata sa o tin cu mine.

Asa a si fost, mi-am vazut printesa dupa aproape 20 de ore, si de atunci am tinut-o mereu cu mine, o luau doar la schimbul de tura si seara sa ii faca baita.

Am avut noroc cu asistentele de la copii asa de dragute si sufletiste de nu am cuvinte. A 2-a zi dupa ce am nascut am facut furia laptelui, de parca nu erau suficiente toate celelalte dureri (operatia, spatele, umerii), acum ma mai dureau si sanii si plezneau de cat de umflati erau.

Doamne ce dureri sa te mulgi, sau sa stai la pompa electrica. Tot cu ajutorul unei asistente am reusit sa rezolv si aceasta problema, caci mamicile din salon ma sfatuiau sa renunt la alaptat.

M-a invatat o doamna asistenta sa bag in apa fierbinte un scutec si sa imi infasor sanii pana pleaca laptele singur, si asa imi va fi si mai usor sa ma mulg.

Si asa a fost, multumesc Domnului ca mi-a trimis in spital numai oameni de bine, de la infirmiere pana la doctori. Doamna neonatolog Olariu cand m-a vazut cu sanii cat ‘Mulga” imediat a luat pompa electrica si mi-a aratat ce am de facut.

Ganditi-va ca sunt la primul copil si nu stiam nici un pampers cum se pune. Am prins weekend in spital, am stat de Joi pana Marti, iar Marti dimineata cand trebuia sa ne externeze eu am facut un soc termic.

De la oboseala nu am mai putut, m-a luat cu frig, dar frig de nu puteam sa ma misc oricat de multe haine si paturi ar fi pus pe mine. Dumnezeu mi-a scos in cale toata perioada sarcinii, si nu numai, doar oamenii care merita sa le aduci laude.

Inainte de a naste toata lumea ma sfatuia sa nasc la privat, un pret de te doare capul, plus ca doctorul ar fi venit doar cand nasteam. Iar domnul doctor mi-a spus asa: tu daca vrei sa fii singura in salon, avem rezerve si la Odobescu doar ca alea sunt cu bani( 100 lei pe zi, nu mai retin exact), dar tu mergi pe mana mea caci eu stiu de ce ai nevoie. Noi avem un spital curat cu oameni foarte pregatiti, nu trebuie sa iti fie teama.

Si asa a fost, un salon curat cu 4 paturi, cu baie in camera, cu asistente care veneau din 5 in 5 minute sa vada daca ai nevoie de ceva.

Cam asta a fost experienta mea, cu primul bebe, o buburuza de 3,840 grame si 52 cm.

Un bebe perfect sanatos, perfect din toate punctele de vedere. Multumesc domn doctor Grigoras, multumesc doamnei neonatolog Olariu, multumesc intregii echipe de la Odobescu.

(Daniela, Drobeta Turnu Severin)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Miercuri 27 Martie, 2019

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Dr. Dorin Grigoras | Dr. Gabriela Olariu | Maternitatea Odobescu | Timisoara

Articole Similare