Nastere Cezariana Filantropia Bucuresti Decembrie 2025 Dr. Ana Maria Vayna

Experiența nașterii și zilele ulterioare au fost traumatizante pentru mine, deși am auzit 6 povești fericite de la prieteni și cunoscuți legate de Maternitatea Filantropia din București.

Am avut o sarcină perfectă, fără probleme, fără stări de rău, fără diabet gestațional. Sarcina mi-a fost urmărită de Dr. Ana Maria Vayna la clinica privată Bless (unde am cheltuit, firește, mulți bani).

Am fost la camera de gardă vineri, la 38 de săptămâni și 3 zile, când după aproximativ 20 de minute de mers pe jos am simțit lichid. Am crezut că mi s-a rupt apa și, știind că am infecție cu streptococ de tip B și că am nevoie de antibiotic în travaliu, am plecat la camera de gardă la Filantropia.

Acolo doi medici rezidenți m-au consultat cu mare atenție. Mi-au făcut test de lichid amniotic, care a ieșit negativ, dar la ecografie au petrecut foarte mult timp și au reverificat de mai multe ori, spunându-mi apoi că am lichidul amniotic la minim, dar încă nu este un pericol. Medicul meu, care mă văzuse cu câteva zile înainte, nu mi-a spus nimic despre acest lucru. În final, m-au trimis acasă.

Peste două nopți, începând cu ora 2 dimineața, au început niște contracții (ușoare, realizez acum) la interval de 5-10 minute, exact cum mi se spusese că trebuie să fie. Fiind prima sarcină, nici nu știam cum ar trebui să fie. Am mers la camera de gardă, dar mi-au spus să iau No-Spa și, dacă nu cedează, să revin.

În noaptea următoare, la aceeași oră (2 dimineața), m-am trezit din somn cu niște dureri atroce, cum nu am simțit în viața mea. Simțeam parcă o durere continuă care devenea uneori mai puternică, apoi mai domoală și apoi iar intensă. Am sărit efectiv din pat și tremuram de durere. Atunci mi-am dat seama că acelea sunt, de fapt, contracțiile adevărate. Totuși, cuminte, am luat No-Spa. Durerile au continuat, iar după 45 de minute am văzut că nu cedează, așa că am mers din nou la camera de gardă. Mergeam aplecată, nu puteam sta dreaptă și abia m-am urcat în mașină. Acolo se vedea vizibil cum se contractă burta, colul era spastic, cu dilatație de două degete, și mi se spunea să respir. Pentru că fusesem cu o zi înainte la spital, m-au internat. Însă, în scurt timp, la aproximativ două ore după No-Spa, contracțiile au încetat.

M-au ținut pentru monitorizare, eu sperând că vor reveni contracțiile. I-am scris doctoriței mele, care nu a părut impresionată și nu mi-a explicat ce s-a întâmplat, spunând doar că nu am fost în travaliu. I-am spus că vineri găsiseră lichid la minim, dar în foaia de internare acum scria lichid normal. A încercat să îmi forțeze colul, dar acesta nu s-a dilatat mai mult, iar contracțiile nu au reapărut.

Ulterior, a doua zi, planul era să fiu externată și să revin peste o săptămână la control (atunci aveam 39 de săptămâni). Totuși, Dr. Vayna mi-a făcut o ecografie și s-a schimbat la față. Nu mi-a explicat ce a văzut, doar mi-a spus că nu mă mai externează și că trebuie să nasc, în funcție de locurile din sala de nașteri. În acea zi (miercuri) nu am fost coborâtă la sala de nașteri pentru inducere, deși eu îmi doream naștere naturală și așa discutasem de la început cu medicul.

Ziua următoare, joi, la ora 10, la vizită, Dr. Vayna mi-a spus să nu mănânc și să nu beau pentru că trebuie să nasc, „condițiile nefiind favorabile”. Am întrebat dacă trebuie să fac cezariană și mi-a spus că „probabil”, pentru că am colul scurtat, dar rigid. Am întrebat dacă se poate face ceva pentru a-l relaxa și a spus că încercăm inducerea, iar dacă nu funcționează, ajungem la cezariană. Mi-a mai făcut încă o dată o manevră de forțare a colului. Din acel moment am fost predată medicului de gardă, Dr. Safta Valentina, și am așteptat, fără să mănânc sau să beau apă, să fiu coborâtă la sala de nașteri pentru inducere.

Nu am primit nicio veste până la ora 15, când medicul de gardă a venit la vizită, mi-a controlat colul și mi-a spus că am „colul șters” și „bazinul modificat”. Nu mi s-a explicat ce înseamnă aceste lucruri. Mi-a spus că dacă vreau cezariană pot coborî imediat, iar dacă nu, trebuie să mai aștept. Am fost surprinsă de cât de repede dispăruse ideea nașterii naturale, deși asta discutasem cu medicul meu. Am spus că aș vrea totuși să încerc inducerea câteva ore și, dacă nu progresează dilatația, să facem cezariană. Am mai așteptat încă aproximativ trei ore. Trecuseră deja opt ore de când nu băusem apă și nu mâncasem nimic. Mă simțeam sleită și stăteam doar să aștept vești. Știind că totuși aș avea nevoie de puțină forță să pot împinge în travaliu și că am un copil în burtă, m-am dus eu la asistente și am întrebat dacă îmi pot pune o perfuzie de hidratare. Au verificat cu medicul de gardă și mi-au pus glucoză, care nu a mers mai mult de o jumătate de oră, pentru că apoi am fost coborâtă la sala de nașteri.

Când am coborât cu liftul am întrebat infirmiera dacă este foarte aglomerat la sala de nașteri și mi-a spus că „nu prea”. Am întrebat dacă au loc nașteri noaptea și mi-a răspuns „depinde ce medic e și ce chef are”. Atunci am înțeles că fusesem amânată nu din lipsă de locuri, ci poate pentru că se spera să renunț la nașterea naturală. Ajunsă jos, am observat o sală de travaliu vizavi goală. Am fost preluată de o moașă care urma să iasă din tură. Mi-a pus o altă branulă, perfuzie cu oxitocină și a plecat. Am stat aproximativ două ore cu oxitocină și simțeam contracțiile. Ulterior a venit noua moașă împreună cu medicul de gardă. Moașa m-a controlat și mi-a spus că nu m-am mai dilatat și că ar fi bine să fac cezariană. Din acel moment am fost de acord cu cezariana. Încercasem, văzusem că organismul meu nu răspunde și că probabil există probleme anatomice.

A venit anestezistul imediat, a vorbit cu mine și așteptam să intru în sala de operație. Moașa mi-a pus o perfuzie cu soluție salină și a plecat. Perfuzia s-a terminat, iar eu mă uitam să vină cineva să o oprească, pentru că nu știam cum și nici nu ajungeam la ea. Sângele meu urcase pe fir. Am ajuns să strig după ajutor, dar nu venea nimeni și tot strigam. Într-un final a venit moașa, a golit sângele de pe fir pe jos și mi-a pus altă perfuzie, punând-o mai aproape de mine. Și aceasta s-a terminat, dar de data aceasta am reușit eu să o opresc. Așteptam în continuare să apară cineva.

Când, într-un final, credeam că voi merge la sală, mi-au spus că trebuie să mai aștept pentru că a venit o urgență. Atunci am intrat în panică. Am simțit că își bat joc de mine. Trecuseră 12 ore de când nu băusem un strop de apă. Stăteam acolo și așteptam și nu mă băga nimeni în seamă. Nu ajungeam nici la geanta cu bani și nici nu fusesem pregătită dinainte.

Soțul meu, căruia îi spuneam ce se întâmplă și care văzuse „urgența” venită pe picioarele ei cu trolerul să nască și care născuse înaintea mea, a început să facă și el gălăgie, spunând că nu este uman ce se întâmplă, că pe mine mă lasă să aștept de dimineață și bagă pe toată lumea în față.

I-am scris și doctoriței Vayna, care mă abandonase în această situație, iar ea mi-a răspuns doar să mă liniștesc. Eu plângeam și în același timp mă îngrijoram pentru copil, după atâtea ore. Nici nu o mai simțisem că se mișcă. Apoi a venit doctorița de gardă și mi-a spus, cu reproș, „de ce plâng”, că trebuie să înțeleg că nu sunt o urgență și că, dacă mai apar urgențe, s-ar putea să nici nu nasc în acea seară. Într-un final am născut în acea seară, la 39 de săptămâni și 2 zile, prin cezariană, la ora 23:24, o fetiță sănătoasă. Operația a fost în regulă. Am simțit doar ceva lichid mișcându-se și o presiune.

Tratamentul de după naștere a fost o altă epopee, descrisă pe scurt: lipsă de interes, zero grijă față de proaspăta mămică, zero îngrijire și, fără șpăgi, te lasă să și mori. Mi-a sângerat operația, iar norocul meu a fost colega de cameră, care a mers pe hol și a chemat pe cineva să vină. Nu exista buton de panică, nu exista telefon, doar niște numere de interior pe pereți despre care nu ne-a spus nimeni nimic. Nu ne-a curățat nimeni. Am stat cu sângele scurs pe picioare până a venit familia de acasă în vizită. Chiar și pe jos rămăsese sânge. Ne-au adus bagajele și le-au lăsat pe jos, în condițiile în care noi nu ne puteam apleca, fiind proaspăt operate. Aș fi vrut să iau de acolo o aleză ca să nu murdăresc patul, dar nu m-am putut apleca și astfel am murdărit cearșaful. Am rugat infirmiera să schimbe patul. A spus că revine, dar nu a mai revenit. A doua zi i-am spus din nou și abia atunci a fost schimbat.

Curățenia în salon aproape că nu se făcea. Baia era minusculă, urât mirositoare și împărțită cu alt salon. Fiind intrare din ambele saloane, puteai da peste vecina pe toaletă sau în duș.Pansamentul mi l-au dat jos în ziua a treia, după ce am cerut eu. Nu aveau de gând să o facă. Branula la fel, a fost scoasă doar la cerere și mâna mea chiar se inflama puțin.

În ceea ce privește îngrijirea copilului, mi l-au adus în salon și mi-au arătat fugitiv cum se alăptează. L-au schimbat ștergându-l cu șervețele umede, dar nu mi-au arătat cum se spală la funduleț, cum se îngrijește buricul sau alte lucruri esențiale. Nu a fost spălat deloc de la naștere până la externare, în ziua a patra. A făcut un icter destul de serios, iar eu am fost pusă să o bag și să o supraveghez la lampa UV două nopți. Fetița stătea aproximativ 20 de minute, apoi plângea, o luam în brațe, o linișteam și o puneam din nou sub lampă. Am cerut să o supravegheze asistentele, dar mi-au spus că nu au loc și că trebuie să mă ocup eu.

Am făcut și furia laptelui. O asistentă m-a apăsat pe sâni pentru a debloca canalele. I-am dat 30 de lei pentru ajutor, pentru că nu mai aveam bancnote de 50, iar când m-am dus să îi cer niște comprese reci mi-a spus să îmi pun un prosop sau o haină. Când bebe refuza să mai mănânce lapte praf și plângea continuu, am chemat asistenta de la neonatologie. Am sunat de trei ori după ea. A venit după aproximativ patru ore și foarte supărată, spunând că trebuie să mă descurc. Dacă, Doamne ferește, copilul chiar avea o problemă serioasă în acele patru ore?

Dr. Vayna m-a dezamăgit și ea foarte tare prin lipsa de interes. Nu m-a întrebat niciodată cum mă simt după operație. Ba chiar m-a întrebat pe mine, pe un ton tăios, de ce sunt încă internată, deși eram încă în spital pentru că fetița avea o formă mai severă de icter. Am rugat-o să mă controleze pentru că eram foarte balonată, aveam probleme cu scaunul și lohii puține, iar răspunsul a fost, din nou, tăios: să nu îi spun eu ei ce să facă. Eu nu o recomand. Dacă vreți un medic care să vă trateze frumos și care să nu vă abandoneze, nu apelați la dumneaei. În ceea ce o privește pe Dr. Safta Valentina, nu aveam mari așteptări fiind medicul de gardă. În afară de episodul de dinainte de naștere, m-a mai controlat după operație la vizită și atât. Dar de la medicul care mi-a urmărit sarcina la clinica privată aveam alte așteptări.

Probabil că, dacă medicul meu era mai implicat și personalul auxiliar era mai atent, situația ar fi fost diferită.

De asemenea, dacă vă doriți condiții de curățenie, îngrijire minimă postoperatorie și să fiți tratați ca niște oameni, evitați spitalul Filantropia.

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 6 Martie, 2026

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Clinica Bless | Dr. Ana Maria Vayna | Dr. Valentina Safta | Spitalul Filantropia Bucuresti

Articole Similare