Nastere Naturala Sanador Decembrie 2023 Dr. Ciprian Pop Began
Buna seara,
Pentru ca imi doream si eu candva sa gasesc mai multe informatii despre nasterea naturala la Sanador, dar nu prea am gasit, m-am hotarat sa va spun experienta mea cu nasterea naturala, nastere spontana.
In 20 decembrie am ajuns la Sanador dimineata la ora 6, la urgente, cu contractii destul de puternice. Au vazut ca analizele facute de mine (in alt loc) in ultimul trimestru de sarcina au expirat (conform contractului trebuie sa fie facute cu cel mult 21 de zile inainte) asa ca mi-au facut ei altele noi pe loc (analize care erau acoperite de contract, dar pe care le-am platit pentru ca au fost facute la urgente). Evident nu am reusit sa anticipez cand nasc, ca asa sunt nasterile spontane.
Unul dintre principalele motive pentru care am ales mediul privat a fost anestezia cu epidurala. Nu voiam sa existe deloc discutii cum am auzit ca este la stat. De la ora 6 pana la ora 9:20, cam asa, am implorat sa mi se faca epidurala. Nimeni nu venea sa imi faca, efectiv am trait acel travaliu din filme. Ii multumesc Lui Dumnezeu ca a fost de garda o moasa deosebita extrem de buna, profesionista si sufletista, doamna Adriana Serban (sper sa nu gresesc numele) sincer, m-a ajutat mult sa duc durerile pana cand intr-un final la insistentele dumneaei a venit un anestezist si mi-a facut epidurala, dar cred ca o concentratie mai usoara, avand in vedere ca se apropia momentul expulziei (ora 10), iar moasa vedea acest lucru. Partea stanga era amortita bine, partea dreapta mai putin.
Practic am nascut pe jumatate pe viu. Credeam ca voi ramane traumatizata pe viata, dar astazi sunt mai bine ca oricand, cred ca asa face Dumnezeu organismul si ma bucur ca intr-un final am nascut spontan, pe cale naturala si ca am avut sprijinul moasei in acest sens si a medicului, un sustinator al nasterii naturale, domnul Dr. Ciprian Pop Began.
Bebelusul a fost si este bine, i-am facut si extra screening-uri de care sunt multumita pentru ca aveam nevoie sa stiu ca este bine sau mai multe informatii, dar mi-au propus sa fac si cateva analize deoarece regurgita motivand ca venind pe cale naturala poate ,,a luat ceva de la mine” si asta ar putea fi problema mai ales ca eu nu m-am prezentat cu analizele facute. In toata nebuloasa am semnat si pentru aceste analize cu toate ca le aveau facute pe cele de la urgente, cele noi, dar daca e rost de bani in plus pentru ei, de ce nu!?
Intr-un final evident, au fost toate pe factura, partea cea mai deranjanta si dezamagitoare este ca mi-au pus si epidurala in plus (chiar daca aveam anestezia acoperita prin contract) cea dupa care tipam (de durere) sa mi se faca si abia, abia mi-au facut ceva. Motivul? Anestezitul care a venit are un tarif special (500 RON).
Da, la costuri extra, sa va asteptati. Poate chiar si la putina drama pentru a va putea tine mai mult, a va mai face niste investigatii, important este sa ramaneti rationale si sa ganditi, chiar daca ati face orice ca mame.
Asa, per total, conditii bune, ingrijire buna, mancare buna pentru situatia data, mi-a placut tot personalul chiar si cel de la neonatologie de care ma temeam cel mai mult, pentru ca citisem pe grupuri mai multe recenzii negative.
Legat de costuri, chiar si cu cele puse extra, plus investigatiile facute sunt constienta ca am iesit mai ieftin decat in alte parti.
Nastere usoara, dragi mamici, si recuperare rapida!
Adam va arata ca e victorios. 🙂
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Luni 4 Martie, 2024
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Bucuresti | Dr. Ciprian Pop Began | Moasa Adriana Serban | Sanador
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina