Umilinta la spital! Beatrice: „Am fost tratata ca ultimul om”

O doamna a decis sa povesteasca experienta sa de la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti. Intamplarile au avut loc pe data de 5 iunie 2020. Redam mai jos integral marturia doamnei:

„Fugiti cat puteti de Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti!!

Da, si noi ne dorim copii ca aproape orice cuplu casatorit. Stiu, va socheaza, nu? Ei bine aflati voi, toti cei care puneti intrebarea aceea stupida „Voi cand faceti un copil?”, ca lumea face copii si fara sa le purtati voi de grija si intrebarea este cu atat mai incomoda cu cat cuplul nu reuseste sa faca un copil.

M-am gandit indelung daca sa fac aceasta postare, dar nu pot sa las alte femei sa mearga in continuare la acest medic lipsit de empatie si de orice pic de respect fata de o femeie aflata in dureri fizice cumplite.

Vineri 05.06.2020, undeva trecut de ora 12 noaptea (deci practic numai era 05.06), m-am trezit din somn cu niste dureri abdominale cumplite, dar si dureri usoare in zona pelvina, mai accentuat pe dreapta. Am crezut cu tarie ca nu imi este bine din cauza ca mancasem un kebab (aveam un apetit cel putin dubios). Dupa aproximativ o ora, am decis ca nu mai pot rezista si trebuie sa merg la camera de garda, cu tot COVID-ul din aceasta perioada. Durerile erau atat de intense incat am zis ca nici numai conteaza ce mi se intampla, doar sa scap de dureri.

Ajunsa la camera de garda, nu mi se face niciun test COVID, asa cum suntem noi mintiti pe la tv sau mai stiu eu pe unde, nici temperatura nu stiu daca mi-a fost luata (a se intelege ca aveam dureri groaznice si prin urmare nu imi amintesc exact de treaba cu temperatura). Imi fac o fisa la receptie primiri urgente (sau ce e acolo) si intru la urgente majore (acolo sunt trimisa). Explic ce dureri am si sunt trimisa la ginecologie. Raman socata neintelegind de ce. Mintea mea nu a priceput ce treaba au durerile abdominale cu ginecologia, dar tac cuminte si imi spun ca medicii stiu mai bine.

Ajunsa pe sectia de Ginecologie il astept pe medic. Simteam nevoia de a urina, dar de frica sa nu fiu certata, am zis ca mai bine tac. De garda era Dl. Doctor Ali Zarbakhsh. Initial nu stiam cu cine discut si sincer nici nu ma interesa atat de tare, avand in vedere ce dureri aveam.

Sunt poftita in cabinet si explic ce dureri am. Anunt medicul ca am fost diagnosticata cu niste chisturi pe ovare, nu imi termin propozitia ca sunt intrerupta de Dl doctor „Da, ca asa asteptati voi sa ajungeti la urgente desi va stiti cu chisturi!”. Incerc sa ii explic ca am primit un tratament pe care l-am urmat, nu am asteptat sa ajung la urgente. Dl doctor este nemultumit de tratamentul pe care l-am primit si imi spune ca doar anticonceptionalele ar fi rezolvat problema (pe un ton care care iti sugera ca tu trebuia sa stii neaparat asta dinainte de a-ti spune el).

Se incearca o ecografie abdominala, dar Dl doctor nu poate vedea ceva (era de inteles avand in vedere ca aveam nevoie la toaleta). Ma trimite sa urinez. Asistenta ma tot grabeste spunandu-mi sa fac mai repede ca Dl Doctor ma asteapta (pe un ton care iti sugera ca deja este ceva grav, daca asteapta).

Ajung in toaleta sectiei de ginecologie (banuiesc) si ma uit agitata dupa hartie igienica. Da, eu fac parte din oamenii aia care cred ca au dreptul la hartie igienica in spitale. Ii spun asistentei ca nu este hartie igienica si imi raspunde „Pai nu am hartie igienica, fa asa!”.

Casc niste ochi mari si raman blocata. Ii spun ca eu nu urinez fara hartie igienica. Agitata imi aminteste ca trebuie sa ma grabesc pentru ca ma asteapta Dl Doctor. Cauta niste hartie igienica peste tot si nu gaseste. In tot acest timp insista ca eu sa urinez, cu usa deschisa larg la baie, cu ea inauntru, cautand hartie igienica. Probabil ca ii era tare teama de Dl Doctor daca era atat de agitata pentru ca dansul astepta.

Ma intreb in sinea mea, cand am ajuns in halul asta? Sa nu mai avem dreptul nici la intimitate la toaleta si nici la hartie igienica in spitale.

Intr-un final gaseste o urma de hartie igienica si mi-o da. Iese afara si lasa usa larg deschisa. Ma duc sa apropii macar usa, ma simteam de parca ma vedea un oras intreg. Sunt mustrata „-Lasa doamna usa asa!”. Tac din gura si ma conformez. Ma rog in gand sa nu treaca nimeni pe hol in timp ce eu urinez. Ma spal pe maini si revin in cabinetul Domnului Doctor.

Sunt intrebata daca ma simt mai bine si raspund afirmativ. Parca durerea numai era insuportabila ci doar foarte puternica. Dl Doctor imi spune „-Asta este durere de nepisare, domnisoara!”. Raman inmarmurita. Nu imi vine sa cred ce imi aud urechile. Ma rog in gand sa plec mai repede din acest spital de nebuni. Nu am intalnit in viata mea atata lipsa de empatie fata de o femeie aflata in dureri groaznice. Ma intrebam in gand daca nu cumva sunt eu nebuna si am ajuns la urgente pentru ca nu am urinat la timp, dar tot eu imi raspundeam ca este imposibil asa ceva. Nu simtisem nevoia de a urina, decat cu 10 min inainte de a intra in cabinet.

Dl Doctor este nemultumit de ce vede la ecografia abdominala si decide sa facem una TV (transvaginala). Dupa introducerea sondei incep sa plang de durere. Simteam ca nu mai pot respira. Ii spun Domnului Doctor ca nu mai pot, ca ma doare ingrozitor, dar nu prea pare sa fie interesat. Imi raspunde rastit „- Pai normal ca te doare! Cum sa nu te doara daca ai numai lichid in burta! Ti s-a spart chistul de pe OD si ar trebui sa te operez sa iti scot ovarul cu totul!”.

In gandul meu se deruleaza imagini apocaliptice. Ma gandesc ca nu voi mai face copii niciodata, ma gandesc ca nu vreau sa fiu operata in acest spital unde nimanui nu ii pasa de mine. Imi amintesc de durerile de dupa operatia de apendicita si ma cuprinde groaza. Imi spun in gand ca nu voi ramane aici, nici de ar fi sa mor. Si mai ales, nu pe mana acestui medic. Stiu ca am dreptul sa refuz internarea si ma decid sa fac asta.

Domnul Doctor ma intreaba cand am avut ultima menstruatie. Urmeaza o pauza de cateva secunde. Efectiv nu prea stiam ce sa raspund la aceasta intrebare. Desi banuiam ca tocmai imi trecuse menstruatia, ii explic ca de aceasta data a fost diferita. Mult redusa cantitativ si cu pauze de o cate o zi sau mai multe. Sunt intrebata „- Dar un test de sarcina ai facut?”. Raspund „- Nu!”. Domnul doctor ridica tonul contrariat „- Pai de ce?”.

Raman blocata si nu stiu ce sa ii raspund. Probabil ca un bun raspuns ar fi fost ca nici in ruptul capului nu as fi crezut ca as putea fi insarcinata. Avand in vedere ca de 1 an de zile, niciodata nu vazusem un test de sarcina pozitiv, iar eu credeam cu tarie ca mi-a venit menstruatia exact in saptamana respectiva.

Sunt trimisa sa fac un test de sarcina, in aceeasi toaleta fara hartie igienica. Ii spun asistentei ca nu am cum sa mai fac, din moment ce nu au trecut nici 5 minute de cand am urinat. Imi spune hotarata „-Trebuie sa faci! Macar cateva picaturi, ca sa putem face testul!”. Nu il intelegeam pe acest trebuie! Cum naiba sa faci doar pentru ca trebuie? Eu pana acum nu am auzit de oameni care sa urineze la comanda. Ori cel putin eu nu sunt unul dintre ei. Spun incet ca voi incerca.

Ajunsa la toaleta ii spun asistentei (care ma asista la un metru, cand incercam sa urinez) ca nu pot urina. Imi raspunde rastit „-Stai acolo si incearca! Trebuie sa urinezi ca sa poata face Dl Doctor testul!”. Intr-un final imi spun in gand ca nu am cum sa ma las atat de umilita. Cum e posibil sa fiu pusa sa urinez la 5 minute dupa ce am urinat deja si sa mai fiu si certata ca nu pot face. I-am spus asistentei ca nu pot si gata.

Ne intoarcem in cabinetul Dl Doctor care imi spune ca trebuie sa fac neaparat testul in noaptea respectiva si daca acesta va iesi pozitiv, sa fiu sigura ca sarcina este extrauterina. Urma ca la 7 dimineata sa fiu vazuta de chirurg si sa mi se spuna daca voi fi operata sau nu. Intreb asistenta daca nu cumva se poate sa mi se faca un test de sange pentru a vedea daca sunt insarcinata. Mi se raspunde scurt „- Nu!”.

Pai de ce domnilor medici? De ce platesc asigurari de sanatate daca nu mi se poate face o analiza beta HCG din sange, daca sunt suspecta de sarcina extrauterina? E mult 55-60 lei cheltuiti pentru un pacient intr-o noapte, nu? Imi dau seama ca sistemul de sanatate din Romania, nu da 2 bani pe viata mea. Poate ca daca as fi ajuns in soc hemoragic, alta ar fi fost treaba.

In tot acest timp, testul a fost la doamna asistenta. Sunt trimisa jos la urgente unde mi se face o hemoleucograma de urgenta. Pe drum dinspre etajul x si parter, sunt mustrata groaznic de o asistenta, pentru ca am lasat testul in cabinetul medicului („Cum adica nu ai luat testul? Cum ma duc eu acum in cabinet la domnul doctor sa iau testul? De ce nu l-ai luat? Eu nu ma duc sa iti iau niciun test!”.

Ma intrebam oare cat de greu era sa se duca sa ia testul respectiv din cabinetul medicului? Oare cat de temut este acest medic, de nimeni nu indraznea sa zica nimic in preajma lui? Doar nu o omora daca se ducea sa ia un test. Un test pe care nici nu l-am vazut la culoare, dar sa imi mai permit sa il iau eu. Am considerat ca asistenta il va lua.

Imi venea efectiv sa ii spun sa ma lase dracu in pace, ca nu dau 2 bani pe testul lor si o sa imi fac si singura acasa un test, ca nu mor pentru 20 lei, dar am tacut din gura si mi-am spus ca scap eu de aici.

Hemoleucograma a iesit bine. Hemoglobina nu era stralucita, dar nici rau nu stateam. Am fost intrebata daca vreau sa mai stau pana dimineata, ca sa fiu vazuta de un medic chirurg. Am spus ca nu vreau sa fiu operata. Am semnat ca refuz internarea si am fost trimisa din nou la Dl Doctor Ali. Mi s-a dat tratament si am fost sfatuita sa fac un test de sarcina.

Nu mi-a fost facut nici macar un calmant in aceste 3 ore in care am stat in spital. Am fost tratata ca ultimul om. Desi eram suspecta de sarcina extrauterina, nu prea a pasat cuiva, desi imi puteau face o analiza de sange ca sa afle. Dar statului roman nu ii pasa de pacienti, pentru ca pacientii consuma bani. Bani pe care ei trebuie sa ii fure!

Am ajuns la sotul meu in masina si m-am bucurat ca am reusit sa scap din acest spital care te umileste, care nu te respecta nici ca om, nici ca pacient.

A doua zi m-am internat la Spitalul Elias din Bucuresti unde am intalnit oameni extraordinari. Am intalnit in primul rand oameni, si mai apoi medici, asistente, infirmiere. Acesti oameni au empatizat cu mine si cu pierderea mea. Au empatizat cu durerea unei femei care a pierdut prima ei sarcina, dupa 1 an de asteptare…

#SpitalulJudeteanDeUrgentaPitesti
#DoctorulAliZarbakhsh
#ShareIfYouCare”

(Beatrice)

In cazul in care spitalul sau medicul doresc sa exprime un punct de vedere, pot transmite dreptul la replica la adresa editor@amnascutacolo.ro, pentru a fi publicat alaturi de relatarea pacientei.

Data publicarii: Luni 15 Iunie, 2020

Categorie: Blog

Articole Similare