Nastere Cezariana Spitalul Filantropia August 2024 Dr. Radu Botezatu

M-am razgandit in ultimul moment si am ales nasterea prin cezariana. La toate cele trei morfologii, domnul doctor care mi-a urmarit sarcina – altul decat domnul Dr. Radu Botezatu, cu care am nascut – mi-a indus o stare de panica. Motivul a fost faptul ca bebelusul era mai mare decat valorile din graficele lor, iar avand in vedere ca ecograful poate avea o abatere de aproximativ 400 de grame, nu am mai avut curajul sa nasc natural.

Revenind la experienta nasterii, am fost chemata pe 8 august, in jurul pranzului, asa ca la ora 12 eram deja la Spitalul Filantropia. La aproximativ doua ore dupa mine, au mai sosit inca doua paciente pentru internare. Desi eu am fost prima prezenta, am fost preluata ultima in sala de operatii, dupa aproape 12 ore de asteptare – nemancata si fara sa beau apa, asa cum mi se spusese inainte de internare.

Din ce am observat, niciuna dintre celelalte doua paciente nu parea sa aiba probleme deosebite cu sarcina, care sa justifice prioritatea in sala de nasteri. Din discutiile auzite intre ele si apartinatori, si din felul in care s-au derulat lucrurile, am inteles ca una dintre ele fusese trimisa de un alt medic, iar cealalta oferea ‘atentii’ in stanga si-n dreapta. Presupun ca acesta este si motivul pentru care am fost preluata ultima.

De asemenea, mentionez ca dupa nastere am fost cazata in salon cu una dintre celelalte paciente, iar atunci cand a venit in vizita domnul Dr. Botezatu, am observat ca ii vorbea la per tu, in timp ce cu mine se adresa cu ‘dumneavoastra’. Nu m-a deranjat neaparat faptul ca am fost preluata ultima, ci mai ales ca am fost chemata prima si apoi lasata sa astept 12 ore, nemancata si lesinata de sete.

Legat de personal, majoritatea asistentelor sunt ok, anestezista s-a purtat exemplar, nu a asteptat nimic. Asistenta pe care am nimerit-o eu la ATI astepta sa ii dai ceva, si atunci cand i-am spus ca incep sa simt durere in zona operatiei si a zis ca am calmante deja puse in branula… Abia dupa ce i-am bagat ceva in buzunar mi-a marit debitul de curgere si durerea s-a calmat.

Doamnele de la neonatologie – jos palaria! Exceptie face o doamna, al carei nume prefer sa nu-l mentionez, care parea ca asteapta ceva… Am inteles asta pentru ca am fost externata destul de greu, iar doamna care a adus fisa mea de externare s-a mirat ca nu aveam deja si fisa copilului. In momentul plecarii mele, totul era linistit in maternitate si nu parea sa mai fie alte externari in acel moment.

Cireasa de pe tort a fost faptul ca, in doar doua zile, am fost mutata de trei ori dintr-un salon in altul – lucru deloc placut, mai ales imediat dupa nastere. La ultima mutare am cerut rezerva si imi pare rau ca nu am optat pentru aceasta inca de la inceput.

In concluzie, nu spun neaparat ca nu recomand Spitalul Filantropia Bucuresti. Cred ca, in cazul meu, a fost pur si simplu ghinion, pentru ca am citit si multe reviewuri pozitive. In plus, operatia a decurs bine, taietura s-a vindecat corespunzator, iar majoritatea personalului a fost in regula.

Totusi, consider ca sunt multe aspecte de imbunatatit – in special legat de atitudinea unor angajati si de organizare. Asadar, daca alegeti acest spital, va recomand sa nu plecati cu asteptari prea mari.

 

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 23 Mai, 2025

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Radu Botezatu | Spitalul Filantropia Bucuresti

Articole Similare

Experienta Neutra
Experienta Neutra - aceasta poveste relateaza o experienta in general neutra despre Nașterea prin Cezariană.
baietel

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook