Nastere Cezariana Spitalul Judetean Constanta Dr.Manac Dana si Dr.Zisu Mihai, Decembrie 2015

Povestea nașterii puiului meu este una poate puțin atipică. A fost o sarcină dorită și când testul a fost pozitiv, am și mers pentru confirmare la un cabinet ginecologic din oraș, in Tulcea. Ulterior am realizat că n-a fost, poate, cea mai inspirată alegere, însă din dorința de a naște cu medicul care mi-a supravegheat întreaga sarcină și din considerente materiale, am decis să rămân sub ochii doamnei doctor pe durata celor, speram eu, nouă luni de sarcină.

Lucrurile au fost ok, până în luna a V a, când tensiunea arterială crescuse foarte mult și nu putea fi ținută sub control cu tratamentul prescris de doamna doctor.Am fost, zic eu, un pacient responsabil, procurându-mi un tensiometru pe care l-am folosit cu sfințenie în fiecare zi. Doamna doctor a părut foarte deschisă și amabilă, deși nu părea să-și amintească despre mine de la lună la lună. Per total eram mulțumită că deși existau problemele acestea cu tensiunea, bebelușul părea să fie în regulă.

Trecând peste riscul crescut de sindrom down pe care l-am descoperit la dublul test, pentru că da, am fost o gravidă conștientă și-am făcut analize până-n lună și-n stele; și refuzând recomandarea medicului pentru amniocenteză din cauza riscului crescut de a pierde sarcina, am mers mai departe cu inima ușor îndoită și cu mii de griji.

La ultimul consult efectuat la doamna doctor Dumitrache, s-a constatat lipsa lichidului amniotic, eu neobservând că-l pierd. Vorbesc despre finele lunii noiembrie, când mai aveam, practit, două luni până la data probabila a nașterii. Doamna doctor s-a panicat puțin și mi-a făcut bilet de trimitere pentru Spitalul Județean Tulcea, spunându-mi că  acolo o să-mi pună medicul de gardă perfuzii, pentru a reface „cantitatea” de lichid amniotic, atât de necesar dezvoltării normale a bebelușului.

Debusolată, ajung la Spitalul Județean Tulcea, unde medicul de gardă mă consulta, si  îmi explică faptul că nu este posibil să-mi pună perfuzii din cauza faptului că-mi va crește și mai mult tensiunea arterială, și mă internează pe sala de travaliu, deși medicul meu îmi spusese că mă trimite pe ginecologie, unde mă așteaptă una dintre asistentele dumneaei.

Rămân două zile pe sala de travaliu, unde mi se fac injecții cu dexametazonă și no-spa, dar unde nimeni nu-mi explică ce se întâmplă. Dorm în marea majoritate a timpului, consum multe lichide și nu prea pot să mănânc. După cele două zile de internare, mă găsește, într-un final, moașa doamnei doctor și o aduce la mine. Doamna doctor era foarte senină, spunându-mi că mă externează, că totul e bine, că pot merge liniștită acasă, lucru frapant, având în vedere faptul că nu mi-au făcut nicio analiză și nicio ecografie.

Insist pentru un consult. Insist iar și iar să nu mă trimită acasă pentru că mi-era teamă, și aparent am făcut foarte bine, pentru că m-au dus în cabinet pentru o ecografie.
Întrebarea „Cât de repede poți ajunge la Constanța?” ieșită de pe buzele doamnei doctor mi-a dat fiori, trebuie să recunosc. Nu puteam ajunge în aceeași zi, așa că s-a hotărât într-un final să-mi dea salvare și să-mi spună că mă trimite pentru monitorizare la Spitalul Județean Constanța.

Am fost dezamăgită, inițial, pentru că am sperat totuși că voi naște cu un medic pe care-l cunosc și cu care mă voi simți oarecum comfortabil; deși acum, după 6 ani, privind în urmă, decid că să mă trimită acolo a fost, poate, cea mai bună și lipsită de egoism decizie.

La Constanța am fost preluată de un medic, rezident pe vremea aceea, Dr. Zisu Mihai. Medic care mă liniștește și mă consultă. Mă internează și mă trimite pe salon. Mi se fac perfuzii cu vitamine și sunt sfătuită să nu mănânc.
Fiind la prima sarcină, trebuie să recunosc faptul că n-am prea știut la ce să mă aștept, însă, poate că a fost, până la urmă, un lucru bun.Spre seară mă duc în cabinetul asistentelor pentru că nu mă simt foarte bine și mi se dă medicație pentru tensiune și sunt trimisă la sala de nașteri, unde fac cunoștință cu medicul anestezist , care-mi explică rapid procedeul pe care îl va face.

Nasc prin cezariană, pe 3 decembrie, un copilaș sănătos de 1500g, cu doi medici rezidenți care au făcut tot ce a ținut de ei pentru mine și bebeluș.O naștere la șapte luni, aduce după ea, automat, multe griji și hop-uri peste care am trecut cu bine fizic.

Pentru mine, povestea sarcinii și implicit a nașterii, a fost traumatizantă. Poate voi n-o vedeți așa și, cel mai probabil, este datorită faptului că au trecut deja șase ani plini și frumoși, care au, nu șters, ci „îmblânzit” cumva, experința.Încă îmi este teamă de o nouă sarcină și probabil nu voi trece niciodată peste această temere.Sunt recunoscătoare pentru familia pe care am reușit să o formez și sper ca povestea nașterii puiului meu să nu vă întristeze sau descurajeze.

Corina

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 23 Septembrie, 2021

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Constanta | Dr. Dana Manac | Dr. Denisa Dumitrache | Dr. Mihai Zisu | Spitalul Clinic de Urgenta Constanta | Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea | Tulcea

Articole Similare