Nastere prin cezariana la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste, cu domnul doctor Gheorghe Popescu

Duminica 22 iulie 2012, ora 07:05 ma trimitea la baie o caldura pe care nicicand nu o mai simtisem. Ajunsa la baie am constatat ca…-dragule, repede geanta pentru spital, gata, a sosit ziua cea mare. Nu aveam nici un fel de dureri, m-am urcat relaxata in masina, sotul era emotionat.

Am ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste in jurul orei 08:00. Facem formalitatile si mergem spre sala de nasteri, acolo ma intampina o moasa care imi face o injectie, imi face un ecograf, si ii explic doamnei doctor ca nu mi s-a rupt dopul, ca doar pierd sange si ca suntem la data preconizata la care ar fi trebuit sa nasc.

Ma tot plimb, poate ma apuca durerile, ma uit la saracele mame care se chinuie si indura pentru a aduce pe lume puii de om. Ora 10:00. Au trecut doua ore, si nici o contractie nici o durere. Merg la moasa si ii spun ca pierd sange, imi explica posibilitatea de a naste Luni, era un singur medic de garda si prea multe mamici care trebuiau sa nasca.

„Nu, nu pot sa nasc maine, nu am cum, am numarul medicului care mi-a urmarit sarcina pe parcursul celor noua luni, il voi suna si va veni”. L-am sunat pe domnul doctor Gheorghe Popescu, nu era in oras, i-am explicat problema si mi-a zis ca in maxim 40 de minute va ajunge la spital.

In 30 de minute a venit si m-a consultat, mi-a explicat ca suntem nevoiti sa nastem prin cezariana, am intampinat cateva probleme pe parcursul sarcinii si era de asteptat ca asta sa se intample. Ora 11:05 intram in operatie, vreau anestezie partiala, vreau sa aud primul scancet, vreau sa ii admir intaia privire.

Dupa mai multe incercari (fiind incomoda pozitia pentru anestezie si fiind prea umflata) se recurge la anestezie totala. M-au intubat, eu incerc sa imi tin ochii deschisi, nu vreau sa ratez prima intalnire cu micuta. Aud tot mai slab vocea medicului…Ora 11:54, sunt ,”zguduita” de sot: „-iubito, trezeste-te, iubito avem o fetita minunata…” incerc sa deschid ochii dintr-un somn pe care nicicand nu l-am dormit atat de profund.”…cum este…?cum…? Este fetita?…este intreaga?…vreau sa o vad…”

„-mai dureaza putin, acum este ,,verificata” de medici” a raspuns asistenta. Ora 12:30 sunt mutata intr-o rezerva, acolo imi aduc si puiul de om, intr-un scutec alb, cu ochii micuti si lipiti, tot scotand limbuta si stand asa incruntata, parca o deranja prea multa lumina.

Nu am nici o durere, inima imi bate atat de tare, parca ar vrea sa fuga din piept. Rog asistenta sa imi puna langa mine micul pui de om spre a-i oferi intaiul pupic, miroase asa de bine, are asa o piele catifelata, ii dau o ploaie torentiala de pupici si nu ma satur sa o privesc…este a mea si o iubesc.

Am fost tare multumita de conditiile din Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste si de promptitudinea domnului doctor Gheorghe Popescu, operatia a ramas acum o mica linie care marcheaza cel mai fericit moment al vietii mele…

(Gabriela, Targoviste)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Marți 22 Martie, 2016

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Dr. Gheorghe Popescu | Spitalul Judetean Targoviste | Targoviste

Articole Similare

Nastere prin cezariana la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste, cu domnul doctor Gheorghe Popescu

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook