Nastere Naturala Armonia Hospital Iunie 2024 Dr. Wesam Alkadour
Am nascut baietelul in iunie 2024 la 41 sapt si 4 zile. Nastere naturala, spontana.
In primele 2 trimestre mi-a urmarit sarcina o doctorita din orasul meu, iar din al 3lea, am fost la maternitatea Armonia din Constanta. Aveam o cunostinta care a nascut acolo cu un an in urma, si cumva m-a ajutat si asta.
„Sistemul” pe care se merge acolo, pentru nasterile naturale consta intr-un grup de medici (erau 3) din care unul te asista la nastere in functie de disponibilitate. Nu alegi medicul! Poti opta pentru o moasă din cele 2 care lucreaza acolo. Eu am fost sfatuita de cunostinta mea sa o aleg pe doamna Ana Maria si intradevar a contat enorm.
Am fost la 2 ecografii in saptamana 36 si 40. Ecografiile se fac „superficial” in 5 minute, in comparatie cu cele cu care eram obisnuita la Bucuresti, care durau in jur de 30 de minute. In plus si costa cam dublu insumand si consultatia, adica aproximativ 650lei, dar avand in vedere ce am mai citit si cat de daunatoare sunt pentru bebe, consider ca a fost ok. Probabil a contat si faptul ca totul era in regula…
Avand in vedere ca ne „despartea” o autostrada, si fiind la prima nastere unde travaliul dureaza mai mult, am stabilit sa mergem la Constanta in ziua travaliului. Travaliul s-a pornit joi la 6:00, am intrat in travaliu activ joi la 18:00, si am ajuns la Constanta in noaptea de vineri la 01:00, la o cazare unde am dus singura contractiile. Apoi la 05:00 am ajuns la maternitate cu dilatatie 8cm. Mi-au zis ca nasc pe scari :)).
Cumva m-am asteptat sa fie mai rau si nu am crezut ca m-am apropiat asa tare de momentul zero. Inainte sa plec spre Constanta, am tinut legatura cu moașa pe whatsapp. Intre ora 05-07 moașa, venita de acasa special, a incercat sa coboare copilul in canalul de nastere facand miscare cu mine, masaj, uleiuri, bila, scari etc. Mi-a rupt apa pentru ca nu am avut succes. A fost nedureros, doar ciudat :)).
De la 07 la 10:30 am fost in sala de nașteri care include o cada, o masa de nastere si un scaun. Le-am luat pe toate prin rotatie, nu reuseam sa nasc pentru ca copilul era angajat pe canalul de nastere pe partea dreapta cu spatele la medic si cumva a fost foarte dificila expulzia. Travaliul si nasterea au fost nemedicalizate exceptand o doza de oxitocina pentru ca eram epuizata si aveam nevoie de contractii mai puternice. Au respectat planul de nastere completat inainte. Expulzia s-a produs dupa 3 ore jumate prin apasarea burtii de catre moasa pentru ca repet, eram epuizata si nu exista alta solutie. Doctorul a fost foarte rabdator, a participat tacut inclusiv la travaliu (partial), si nu m-am simtit presata, grabita, doar in siguranta. Nu s-a putut pastra cordonul copilului pentru ca era infasurat de 3 ori. Mi-au spus inainte de nastere ca in acest caz, se taie pentru a scoate copilul. Sotul a fost prezent si a contat mult pentru mine. Am avut ora magica conform planului de nastere. Placenta a iesit natural, a existat si o cusatura urata necesara, dar care s a refacut foarte bine.
Dupa nastere, copilul a stat numai cu noi in camera. Asistentele, infiermierere, femeia de serviciu, doctorii, toti au fost foarte draguti si au facut treaba. Mancarea a fost foarte bunaaa. Nu ne asteptam, si chiar customizata pentru sotul meu care nu mananca carne! Practic nu ai avea nevoie de nimic acolo, dar e buni sa iti iei tu ce scutece si alte produse preferi. Am avut ajutor pentru bebe, puteam suna la asistente si veneau oricand, uneori si fara sa sun, cand il auzeau pe bebe plangand. Am avut si o sedinta cu consultantul in lactatie cu care facusem deja un curs in sapt 39. Nu mai lucreaza acolo dar a fost de mare ajutor si dupa nastere, asa ca o recomand cu drag pe doamna Alina Iliescu.
Am avut si o sedinta foto. Primeai din partea lor o fotografie in poștă acasa, si daca plateai 400 lei puteai continua sedinta si primeai fotografiile si albumul si cateva marturii. Avand in vedere ca nu aveam cum sa mai „surprind” momentele acelea altfel, am platit si pozele au iesit foarte bine. La 2 saptamani am revenit la control pentru cusatura. Era optional, puteam merge oriunde.
Per total, noi nu avem niciun regret pentru alegerea facuta! Au respectat tot ce am cerut si au fost OAMENI cu noi in momentele cele mai delicate pentru o femeie. Nota de plata a fost asumata de la inceput, stiam estimativ cat va costa, si in comparatie cu alte clinici private, este putin.
Eu recomand Armonia, si daca va mai fi cazul, tot acolo voi mai naste!
P.S. N-am dat nicio „șpaga”, cadou etc. Nu vreau sa va descriu experienta mea la Elias, cand am fost internata pentru 3 zile in sapt a12a…. de sarcina…
Sanatate si va doresc sa aveti nasteri cum visati!
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Miercuri 17 Septembrie, 2025
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Constanta | Dr. Wesam Alkadour | Spitalul Armonia
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina


