Nastere naturala la Maternitatea Bucur din Bucuresti, cu domnul doctor Badea Stefan
Nasterea este un moment foarte important din viata unei femei, un moment unic care vrem sa fie perfect si pe care nu il vom uita niciodata. M-am informat destul de mult despre nastere, am participat si la un curs de puericultura (gratuit, in cadrul Maternitatii Bucur – daca medicul tau este din cadrul maternitatii, beneficiezi de acest curs, bineinteles daca vrei sa il urmezi).
A fost o sarcina mai dificila fiind nevoita sa stau ultimele trei luni mai mult in pat, prin urmare am avut timp mai mult la dispozitie sa ma informez. Practica insa conteaza chiar mai mult ca teoria, dar nici aceasta din urma nu trebuie sa lipseasca. Teoria m-a ajutat foarte mult sa fiu atenta cand bebe vrea in sfarsit sa ne cunoastem, sa fiu atenta la semnalele pe care incearca sa le transmita.
Am urmarit cu atentie acel dop gelatinos, simteam ca este ceva important si ca acesta va fi semnul ca momentul mult asteptat se apropie. Vinerea au inceput micile contractii, care au tinut asa pana aproape de momentul nasterii. Nu eram convinsa ca asa trebuie sa fie contractiile, adica ceva atat de usor de suportat, in special din ceea ce mai citisem/auzisem.
Sambata mi-am dat seama ca am pierdut dopul gelatinos, dar mi-am spus ca de acum contractiile se vor intensifica, si atunci voi stii sigur ca trebuie sa mergem la spital. Asteptam cu emotie, dar contractiile ramaneau la acelasi interval, de aproximativ o ora. Sotul m-a indemnat sa sun medicul care imi urmarea sarcina, poate am norocul si il gasesc chiar de garda.
Duminica, 13 octombrie 2019, dupa-amiaza inca imi spuneam ca mai trebuie sa astept putin, desi emotiile cresteau, dar reuseam sa le controlez, cel putin asa credeam.
In jurul orelor 18 am pus mana pe telefon, am sunat medicul, si chiar era de garda. I-am spus ca din ce mi-am dat seama este posibil sa fi pierdut dopul gelatinos si momentul nasterii sa fie aproape. Mi-a zis sa ii fac o vizita, sa vedem despre ce este vorba.
M-am pregatit, am facut un dus, am luat bagajul de spital (pregatit cu mult timp inainte), am mai tras putin de timp, iar in jurul orei 20 am ajuns la Maternitatea Bucur. Domnul Badea Stefan, medicul care mi-a urmarit sarcina, a fost informat ca am ajuns la camera de garda, si in scurt timp m-a primit la consultatie. Am urcat pe „scaunelul” care-mi place atat de mult, si…
SURPRIZA: ramanem la spital, momentul mult asteptat se apropie cu pasi repezi, cel putin asa pare acum.
M-am schimbat in camasa de spital, am fost dusa in salonul de nasteri, din nou chemata la ecograf, unde domnul doctor a facut niste masuratori/calcule, si adusa din nou in salonul de nasteri, unde asistentele ma vizitau pe rand. In jurul orelor 22 dilatatia era de 5 cm, domnul doctor a intervenit pentru rupererea membranelor (uite asa s-a rupt si apa) si eu ma intrebam cat va mai fi pana cand imi voi vedea Minunea!
Asistenta mi-a spus sa nu mai beau apa pentru ca voi voma, desi imi era sete de-as fi baut 2l de apa deodata. Contractiile au inceput sa fie mai dese, la aproximativ jumatate de ora, si durerile mai puternice, dar inca destul de suportabile.
Am intrebat asistentele cat va mai dura, au spus ca nu foarte mult… Dilatatia a ajuns destul de repede la 10 cm, dupa orele 23 deja durerile erau tot mai puternice, simteam ca mi se taie respiratia…cat de sete imi era…
Incercam sa ma concentrez si ma rugam ca totul sa fie bine in special pentru bebe meu.
La un moment dat, putin dupa orele 23 asistenta mi-a spus sa ma pun pe pat, a verificat si mi-a zis sa imping ca vede capul bebelusului. Vai, ce fericita am fost, as fi vrut sa il zaresc si eu. A fost chemat medicul, care a venit si m-au pus pe masa de nasteri. Durerile de acum erau greu de suportat, am tipat de vreo 3-4 ori…
Una dintre asistente m-a indemnat sa imping jos, nu in barbie ca altfel fac rau si chinui bebelusul, si desi stiam ca asa trebuie facut parca nu reuseam… Cum spuneam, teoria este una, practica alta… dar cand am auzit ca asta poate sa faca rau bebelusului, m-am concentrat mai mult.
Stiu doar ca datorita medicului (a fost necesara epiziotomia) si a asistentelor (desi cea din dreapta mi-a apasat atat de tare, am crezut ca mi-a rupt ceva), la 23.30 bebelusa mea venea pe lume, si am reusit sa o vad… atat de draga mi-a fost din prima clipa, i-am dat pupicul cand domnul doctor mi-a adus-o.
A fost o nastere usoara, mai bine zis spontana, nu am avut dureri mari pe timp indelungat, personalul medical mi-a fost alaturi si am reusit impreuna sa aducem pe lume cu bine o fiinta despre care pot spune astazi ca este Minunea din viata noastra. Bebelusul a fost pregatit imediat dupa nastere, 3300 grame si 50 de cm, mi-au adus-o din nou sa o vad, dupa care au dus-o in salonul pentru bebelusi.
Am intrebat cand va fi mutata cu mine in salon si mi-au spus ca in jurul orei 6. Uff… hai ca nu este chiar asa de mult, imaginea ei mi-a ramas in minte, si pot astepta cateva ore.
Din pacate saloanele erau pline, eu intrebam mereu cand voi fi cu bebe in camera, si asta s-a intamplat abia dupa-amiaza pe la orele 16. Cand am avut-o din nou langa mine am fost cea mai fericita, am uitat de orele nedormite (nu am dormit pana cand nu am avut-o langa mine).
Aceste amintiri nu le voi uita niciodata, ii voi povesti cu drag fetitei mele, din pacate cuvintele nu sunt suficiente pentru a reda ceea ce am trait atunci, si nici nu pot sa revad…tare mult mi-ar placea, dar raman amintirile in mintea si in sufletul nostru.
(Ramona, Bucuresti)
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Joi 24 Septembrie, 2020
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Bucuresti | Dr. Stefan Badea | Maternitatea Bucur
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina