Depresia postnatala
de psiholog clinician, consilier psihologic si psihoterapeut Oana Bunescu
După nașterea copilului foarte multe persoane se așteaptă ca mamele să radieze de fericire, să nu întâmpine dificultăți și probleme, deoarece venirea pe lume a copilului este ceva natural, ceva ce femeile știu să facă.
Cu toate acestea, nimic nu vine cu un manual de instrucțiuni precis, iar presiunea care se pune pe proaspăta mămică, si expectanțele pe care le are societatea, în raport cu realitatea maternității și a rolului matern sunt doua lucruri diferite.
Din contră, din cauza temerii de a nu corespunde, de a nu fi o mamă suficientă de bună, multe mame se culpabilizează, spunând că ar fi putut să facă mai mult. Multe suferințe, gânduri nerostite și sentimente care sunt greu de digerat sau gestionat pot apărea după nașterea copilului. Asa ca este nevoie de suport, de răbdare, de empatie, nu de critică. Proaspăta mamă este într-un proces de descoperire și de asimilare a rolului matern. Chiar dacă, ne gândim că o mamă va ști ce trebuie să facă, acest lucru nu face decât să genereze mai multă panică și frustrare.
Există trei tipuri de depresie după nașterea copilului:
- Baby blues-ul este ceva comun experimntat de multe mame după nașterea copilului și poate să fie caracterizată ca o stare de melancolie, ce poate să dureze câteva zile.
- Depresia postnatală în schimb, este ceva mult mai serios, ce vine cu schimbări destul de mari în starea de spirit a mamei, în prima lună de după naștere.
- Psihoza postpartum este destul de rară, iar mama nu mai are contact cu realitatea, având deteriorări psiho-emoționale serioase în primele două săptămâni după nașterea copilului.
Depresia postnatală are ca si simptome:
- Dispoziți și stare de spirit proastă, lipsă de energie, tristețe, plâns inconsolabil, agitație inexplicabilă;
- Schimbări de dispoziție bruște (sentimente de iritabilitate/ furie fără un motiv anume);
- Schimbări în ceea ce privește rutina somnului ;
- Modificări în comportamentul alimentar;
- Dificultatea de a se conecta emoțional cu bebelușul;
- Sentimente de culpabilitate, anxietate, dificultăți de concetare;
- Sentimentul că nimic nu o poate ajuta să iasă din starea aceasta
Pentru a depasi aceste momente, mamele au nevoie de ajutor si suport și trebuie să fie susținute în procesul devenirii materne. Devenirea maternă și asumarea rolului matern nu este ceva ce se întâmplă din senin, ci este un proces în care mama și bebelușul sunt interconectați.
Atunci când mama se află în dificultate este bine să apeleze la ajutor de specialitate. Este recomandat ca mama să apeleze la un psihoterapeut sau la un consilier psihologic cu care să discute despre temerile și dificultățile cu care se confruntă.De asemenea, poate găsi în ședințele de terapie un prilej în care să-și acorde timp și spațiu, să se poată privi cu vulnerabilitate și cu empatie către sine.
În plus este important de mentionat faptul că, în procesul terapeutic se va diminua sentimentul de vinovăție și de incapabilitate a asumării rolului matern.
Ce poate face o mamă până intră într-un proces terapeutic? În primul rând este important să discute cu partenerul despre ceea ce simte. Dacă are prietene care au născut recent, sau care au copii, eventual alte mame, poate intra în contact cu acestea pentru a împărtăși din experiența personală. Acest lucru o poate ajuta să vadă că nu este singură, că și alte femei trec prin aceste emoții, care pot deveni de multe ori copleșitoare și destul de greu de gestionat.
De asemenea, este recomandat ca mama să facă absolut orice îi face plăcere, de la a desena, a asculta muzică, a dansa, poate să meargă în aer liber să se relaxeze, poate să facă sport. Nu există o activitate unică care poate să fie făcută, ci absolut orice lucru pe care mama îl consideră util și că îi este de ajutor să-l facă.
Dificultatea maternă este o realitate, iar depresia postnatală nu este un subiect de neglijat. Asadar este nevoie să vorbim mai mult despre aceste dificultăți materne care pot apărea și pot altera starea psiho-emoțională a proaspetei mame.
Material realizat de Oana Bunescu, pentru AmNascutAcolo.ro
Psiholog clinician, consilier psihologic, psihoterapeut
Specializari copil/adult/cuplu/familie
Tel. 0733095779, oanabunescu@yahoo.com
Data publicarii: Vineri 28 Ianuarie, 2022
Categorie: Sarcina
Articole Similare

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina
