Nastere Cezariana Spitalul Județean de Urgență Pitești Mai 2023 Dr. Buzatu Marcel
Toată lumea mi-a spus ca Spitalul Județean de Urgență Pitești este spitalul groazei și ar trebui să mă feresc să nasc acolo. Dar, la recomandarea a două prietene care au avut nașterea urmărită de domnul Dr. Buzatu Marcel, am ales totuși să îmi fie urmărită sarcina de către dansul și să nasc la acest spital.
Toată sarcina a decurs minunat, iar controalele le efectuam la cabinetul privat al dansului. Pot să spun ca este un medic de nota 20+, empatic, glumeț, care te scapă de orice temere.
Am programat nasterea prin cezariana la 39 săptămâni. Ajungând la spital, domnul doctor ma aștepta. M-au preluat asistentele pentru recoltare analize, asistente foarte ok, iar apoi am așteptat să intru în operație alături de 2 moașe.
Cele două, bineînțeles ca au cerut bani de la obraz 😅, iar eu, ca fraiera, le-am dat. Operația a decurs foarte bine, domnul doctor a făcut glume ca să treacă timpul mai repede și mi-am auzit după 10 minute minunea plângând ❤️. Apoi am fost transferată la sectia ATI, unde am dat de alte asistente ahtiate după bani 🤦♀️. După vreo 4 ore în care durerile au fost groaznice, insa mi-au fost administrate calmante, am ajuns în salon.
Salonul era foarte curat, iar asistentele de la etajul 4 erau niște doamne de nota 20, desi cred totuși ca a contat foarte mult ca eram pacienta șefului de secție, pentru ca alte fete stăteau câte 3 în camera, iar eu am avut privilegiul de a sta singură.
Îngrijitoarele…. ohooo…. au venit să dea cu mopul și să ia gunoiul, și au spus “ stă în pat pe telefon și nu ne dă și nouă o ciocolată” 🤦♀️🤦♀️🤦♀️ am ales sa le ignor. Bebelușul l-am primit în camera a doua zi, când începusem să mă simt ok. Am avut noroc cu o asistentă de la neonatologie care m-a ajutat să înfăș copilul, fiind primul copil habar n-aveam.
In general, a fost o experiență ok, domnul doctor jos pălăria, însă am rămas neplăcut surprinsă de faptul ca încă se mai cer bani de la obraz pacientelor de către asistente sau infirmiere🤦♀️🤦♀️Doctorul nu mi-a cerut nimic, chiar mi-a spus să plec când am vrut să îi dau bani 🤣
Dacă aveți de gând să nașteți la Spitalul Județean de Urgență Pitești, căutați neapărat un doctor care să vă bage la etajul 4, pentru ca doar acolo primiți copilul în camera, iar condițiile sunt foarte ok. La etajul 3 am auzit ca stau mult mai multe fete in camera, iar pe palier este destul de multa mizerie.
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Miercuri 8 Noiembrie, 2023
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Dr. Marcel Buzatu | Pitesti | Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina