Nastere prin operatie cezariana la Maternitatea din Targoviste, judetul Dambovita

Ma numesc Ana-Maria. Am ales sa nasc la Maternitatea din Targoviste, judetul Dambovita fiind cea mai apropiata de adresa de domiciliu. Experienta nasterii baietelului a fost una unica, asa cum este in cazul fiecarei femei.

Contractiile au inceput in jurul orei 3:00, pentru ca am mai avut contractii false pe durata sarcinii, am cronometrat frecventa lor si am asteptat sa se intensifice.

In jurul orei 5:30 mi s-a rupt apa, moment care a declansat panica in mintea mea dar mai ales in mintea sotului. Am sunat la serviciul de ambulanta (pentru ca am auzit cazuri in care s-a nascut in masina personala si am zis Doamne fereste).

Am ajuns relativ repede la spital, in perioada cand se face schimbul de tura. Tot personalul lenes si obosit, eu panicata toata. Aceleasi intrebari la care am raspuns de o mie de ori, „cand au inceput contractiile?”, „prima nastere?” Etc.

Mi-au dat sa ma imbrac intr-o camasa care te deprima direct, si m-au asezat intr-un pat unde am asteptat pana s-a facut schimbul de tura, s-a povestit cine ce a mai facut, si apoi am fost bagata in seama.

Eu, panicata toata, cu contractii din ce in ce mai dureroase, scurgeri carora habar nu aveam cum sa le fac fata si speriata de tipetele care se auzeau din sala de nasteri naturale.

Apoi pana in jurul orei 16:00 au facut ture pat->baie->sala de nasteri (unde se verifica dilatatia) si tot asa, timp in care toata lumea imi spunea sa fiu relaxata si sa respir, de parca m-as fi gandit sa ma opresc din respirat…ma rog.

Mi s-au facut injectii pentru dilatare, in zadar si pe tot parcursul zilei au fost monitorizate bataile inimii bebelusului. Doctorul care mi-a monitorizat sarcina nu a reusit sa ajunga la spital si m-am panicat si mai tare.

Mentionez ca nu am fost internata niciodata si nu prea am avut de-a face cu doctori, de aici inca un motiv de panica. La schimbul urmator de tura iar uitata intr-un pat…iar schimb de pareri intre asistente, moase si mamici care veneau, nasteau, plecau. Eu tot acolo, in patul meu de la colt (sa ma simt si mai ciudat).

In jurul orei 19:00 deja eram sleita de puteri cu dureri infernale si dilatatie insuficienta. La urmatorul control al colului si dilatatiei in jurul orei 21:30 am intrebat daca o sa mai durere mult, si mi s-a raspuns sec „cu putin noroc pana maine dimineata nasti”. Soc si groaza…cine mai avea puterea psihica si mai ales fizica pentru nasterea naturala pe care mi-am dorit-o atat de mult?

Eu nu…am mers in sala de travaliu…am vorbit cu sotul la telefon…si am hotarat sa fac cezariana pentru ca stateam deja de mai bine de 12 ore in asteptare.

Ramasesem singura in sala de travaliu si moasa a fost foarte fericita ca plec sa nasc prin cezariana, chemarea doctorului a fost gen „haideti ca face cezariana pana la urma”.

Mi s-a facut ecograf pentru a vedea pozitionarea copilului care nu era tocmai in regula…fiind fixat cu capul intre oase, practic in presiune. Imediat au pregatit sala de operatie.

Sentimente amestecate…frica, emotie, dorinta, fericire, panica toate aveau sa duca la cel mai frumos sentiment din lume, pe care nici nu stiu cum sa il numesc.

Cel mai frica mi-a fost de anestezia in coloana, mai ales ca aveam contractii dese si imi era frica sa nu ma misc involuntar la intepatura. Apoi senzatie ciudata…imi lipseste jumatate din corp…o asistenta imi rupe branula din greseala, imi inteapa vena de multe ori sa imi puna alta pe brat…nu reuseste,pune pe mana.

Nici nu mai puteam reactiona, nici nu stiam daca imi mai e frica sau nu. Mi se face foarte frig, inchid ochii si ma gandesc la cat de superb e bebelusul meu si ca merita toate eforturile. Dintr-o data ma simt goala (21:50), dar cel mai frumos sunet inca nu se aude. Ma panichez, ridic capul, ma uit in stanga…dreapta.

Nimic, ma bufneste plansul si imediat vad ‘gandacelul’ vanat tot cum era resuscitat…inghet si inima mi se opreste. Isi revine si incepe sa planga, plang si eu…de fericire, de frica, de iubire…de toate.

Dupa ce il simt pe pielea mea, am impresia ca mai stau inca 10 ani in sala aia, imi lipseste puiutul. Sunt dusa la terapie, zdruncinata…de pe masa, pe targa…de pe targa pe pat…simt cum mi se amesteca totul in corp. Toata noaptea ma simt singura si fara sens.

A doua zi imi aduc puiutul, mor de nerabdare sa il simt si ma ridic. Ma dor toate, dar ma gandesc ca daca am suportat travaliul, suport orice. Ma incurajez si imi iau puiul in brate. Moment unic, nimic nu mai doare.

(Ana Maria, Targoviste)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Duminică 19 Mai, 2019

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Spitalul Judetean Targoviste | Targoviste

Articole Similare