Nastere Naturala Spitalul Municipal Sebes Aprilie 2021 Dr. Suciu
Încă de la începutul sarcinii am ales sa merg la o clinica privata în Alba, sperând ca voi găsi un doctor bun și asa a și fost. Sunt incantata de alegerea pe care am facut-o și as mai face-o de multe ori, daca ar mai fi nevoie. Știind ca dacă ma duc cu acel doctor nu am sa nasc cu el natural, ci doar cezariana, ultimul meu control a fost prin săptămână 37+3 si am aflat ca fetita nu este întoarsă cum trebuie și ca nu voi naște prea curând. Doctorul m-a pregatit astfel spunandu-mi ca dacă fetita nu se poziționează peste 2 săptămâni avea sa ma bage la cezariana,ceea ce nu îmi doream deloc, iar în caz ca am contracții sa iau no-spa sau sa fug la spital.
Plecata de la el, a doua zi am ajutat soțul sa finalizeze camera bebelinei și vorbeam cu el ca dacă tot o sa terminam camera astăzi de ce sa nu vina tot astăzi:)). Ziua a decurs ok pana seara cam pe la ora 8 și ceva, cand am avut prima contractie care a durat destul de puțin dar intesificata, urmând ca peste 30 de minute sa mai vina o contractie mai puternica. M-am panicat am luat un no-spa și m-am băgat în pat.
Vorbind cu soțul ii spun cum ar fi sa mi se rupă apa în pat, ceea ce nu credeam amandoi ca se va întâmpla:))) Ușor ușor ma luase somnul, iar când sa adorm pac mi s-a rupt apa. Pe la 10:30 seara, m-am ridicat din pat, am aprins becul și am țipat la soț, spunându-i ca îmi este frica și ca nu vreau sa nasc acum, ca eu nu merg la spital și ca vreau sa dorm acasa. Am fobie de spital…
El încercând sa ma liniștească a luat bagajul și m-a luat pe mine de manuta și m-a dus la spital. El tremura tot și vorbea cu asistenta sa ii zică din cât în cât timp aveam contracțiile, si sa ii dea datele de pe buletin. Între timp pe mine m-au trimis sa ma schimb și sa ma duc sa ma așez pe pat sa îmi facă testul Covid. M-a preluat o asistenta și l-a chemat pe domnul Dr. Suciu sa ma controleze.
Mi-au spus sa ma așez pe capra, dar eu nu reușeam sa îmi ridic picioarele de la contracțiile puternice ce le aveam, asa ca am rugat-o pe asistenta sa ma tina de mana ca să ma las pe spate și sa ridic picioarele, dar nu a vrut sa ma ajute. Mi-a spus ca trebuie ma descurc și chiar m-am descurcat. Atâta frica aveam și emoții ca o sa îmi vad bebelina cât de curând….. M-au băgat intr-un salon pe la vreo 12 si ceva și au venit sa îmi dea o pastila. Nici acum nu știu pentru ce era pastila. Mi-au spus ca vor veni in jur de ora 5 sa ma controleze și ca ar fi bine sa încerc sa adorm între contracții, pentru ca acest lucru ma va ajuta foarte mult când voi naște.
M-a sunat soțul și mi-a transmis ca asistenta a spus ca cel puțin 15 ore durează travaliul ca abia am 2 cm dilatație. M-am speriat și mai tare și m-am rugat sa nasc mai repede ca nu mai suportam durerile, tragere de par țipete și gemete, o doamne… La un moment dat am simtit o contractie puternica și îmi venea sa împing, asa ca am ieșit după asistenta sa ii zic, dar nu am gasit-o. Am țipat pe hol pana a venit cineva și m-a dus în sala de nașteri.
Moasa m-a urcat pe capra și mi-a spus când sa împing și când sa nu o fac. Auzeam cum îmi zicea inspira expira și împinge, cred ca aveam jumătate de ora de când tot împingeau și nu vroia sa iasă bebe, asa ca asistenta m-a tăiat pentru a ma ajuta sa nasc, și am simțit la propriu acea tăietură.
Doctorul era în partea dreapta, ma împingea pe burta și îmi spunea ca la următoarea contractie trebuie sa împing, si asa am făcut. Atunci am văzut bebelina și am început sa plâng de fericire, pentru ca am trecut de naștere și ca acum o sa imi cunosc fetita pe care o visam în fel și chipuri în timpul sarcinii.
Am născut pe 23 Aprilie 2021, o fetita cu o gretutate de 3150 gr la ora 3 jumate, si aceasta fost cea mai fericita zi din viata mea. Mi-au adus-o după câteva ore bune și am alaptat-o din prima clipa.
Am stat 3 zile în spital, am fost singura în camera și m-am bucurat ca nu am pe altcineva cu mine. Asistentele veneau la fiecare 2 3 ore sa ne verifice, sa vadă cum suntem și cum ne-am acomodat una cu alta. Nu am nici un reproș la adresa personalului medical care m-a ajutat, pentru ca toate asistentele au fost foarte drăguțe și răbdătoare. Nu a trebuit sa scot nici un ban din buzunar ca să ma bage în seama sau sa aibă grija de mine și sunt foarte mulțumită, pentru ca ma gândeam ca vor fi răutăcioase.
Am făcut alegerea perfecta, atunci cand am decis sa nasc la Spitalul Municipal Sebes și pe viitor dacă ar fi sa mai nasc, tot acolo ma voi duce.
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Sâmbătă 30 Octombrie, 2021
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Dr. Suciu | Sebes | Spitalul Municipal Sebes
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina